Schimbări planetare, escatologie şi 2012

Luând în considerare toate cutremurele devastatoare, activitatea vulcanică şi modificările climatice din ultima vreme, este greu să nu am gânduri apocaliptice şi să speculez că ne apropiem de sfârşitul timpului.

Este cel puţin interesant (dacă nu chiar uimitor) faptul că multe culturi au profeţii şi calendare care se focalizează pe epoca actuală. Profeţiile ne anunţă că aceste timpuri (în care noi trăim) excelează în schimbări spectaculoase şi transformări majore. Mai mult, se prezice chiar o scurtă perioadă de haos ce va preceda instalarea lumii noi.
Subiecte ca transformarea rapidă a biosferei, existenţa noosferei – un strat sferic compus din gândurile colective ce înconjoară planeta, sunt din ce în ce mai prezente în multe grupuri de discuţie, think-tank-uri şi forum-uri.

De ce anul 2012 este legat de sfârşitul lumii? Însuşi faptul că privim la acest moment ca la un “sfârsit” şi nu ca la un “început” nu se potriveste cu ceea ce se întâmplă. Există câteva mari linii de gândire care subliniază momentul de transformare radicală al anului 2012.

Mai întâi, este faptul că celebrul calendar maya indică al 13-lea baktun (unitate de măsură a timpului) ca sfârşit al unei ere; mai precis, solstiţiul de iarnă din 21 decembrie 2012. Acest baktun a început în 12 august 3114 i.C. iar durata lui este de o cincime din precesia echinocţiilor (o perioadă de 26.000 de ani). John Major Jenkins a descoperit că acest moment de sfârsit coincide cu alinierea cu centrul galactic. Deci, încheiem un ciclu de 26.000 de ani şi ne aliniem cu centrul galactic: este exact chemarea de deşteptare a umanităţii

Sfârşitul timpului

Apoi, avem descoperirea lui Terrence McKenna, numită “Unda timpului zero” (TimeWave Zero) care se bazează pe sistemul chinezesc I-Ching şi descrie grafic fluctuaţia dintre obişnuit şi noutate, care ne conduce tot spre această dată. Unda timpului zero are un maxim de noutate ce tinde spre infinit exact în momentul solstiţiului de iarnă din 2012. Cu alte cuvinte, complexitatea vieţii moderne apune în acel moment, iar umanitatea intră într-o nouă perioada de existenţă. Dar acestea nu sunt decât cele mai importante coincidenţe.

Avem confirmarea stiinţifică a faptului că anul 2012 va fi un an cu o foarte bogată activitate solară, unele previziuni afirmând chiar că soarele va trece şi el printr-o inversare a polilor magnetici (solari) tocmai din această cauză. Ca urmare, situaţia de pe Pământ va fi devastatoare. Gândiţi-vă ce ar însemna ruperea echilibrului dintre câmpul magnetic terestru (care acum dă semnele unei inversări magnetice evidente) şi cel solar!. Un lucru e sigur, anume acela că toată această bulversare a climatului terestru la care asistăm acum nu este numai rezultatul încălzirii globale (aşa cum nu mai osteneşte să strige mass-media oficială), ci şi al dezechilibrului magnetic planetar la care se adaugă cel al soarelui.

Deşi toate acestea sunt realităţi, tot ceea ce se promite nu iese din tiparele deznădejdii apocaliptice. În ciuda acestui curent general, există şi cercetători care afirmă că soarele emite de acum şi o energie care duce la accelerarea evoluţiei spirituale pe această planetă, la pregătirea noastră psiho-fiziologică pentru noile condiţii de viaţă. Evident, cercetătorii reducţionişti nu sunt de acord cu asta şi încearcă din răsputeri să ne convingă că apocalipsa e pe drum. Cred că cea mai bună atitudine este să rămânem deschişi şi plini de speranţă.

Majoritatea dintre noi nu ne dăm seama prea bine ce se întâmplă, iar toate aceste evenimente extraordinare nu fac decât să confirme şi să accentueze starea noastră de ne-înţelegere şi de ne-cunoaştere în care ne aflăm. Una dintre opţiunile care ne apar ca evidente, în acest caz, este teama cauzată de un posibil sfârşit apocaliptic. Într-adevăr, omul a fost învăţat să se teamă de ceea ce nu poate înţelege. Pe de altă parte, există acel curent de opinie care ne spune că “totul e sub control” şi “va fi bine”. Aceste două extreme sunt răspunsul tipic la o astfel de situaţie pe care îl poate adopta umanitatea în stadiul actual, şi evidenţiază simplismul gândirii umane actuale care se dovedeşte, şi de această dată, inutil sau poate chiar contra-productiv.

Datorită faptului că articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri şi apoi preluate de alte reviste şi site-uri, fără a specifica originea lor, vă informăm că adresa acestui articol este http://aim.webalias.com/?a=165 şi este publicat la Active Information Media.

Oricare ar fi faptele şi premisele de la care plecăm, oricât de extreme ar părea ele, trebuie să le analizăm detaşat şi “la rece”, sădind în noi acea atitudine activă, de speranţă şi încredere, de optimism şi responsabilitate. Renunţând la clişeele noastre comportamentale străvechi care ne obligau să rămânem pasivi şi să “aşteptăm”, vom adopta deschis modalitatea de a ne construi chiar noi destinul.

Trebuie să ne creem idealuri spirituale bazate pe încredere şi respect, pe iertare şi iubire. Trebuie să-i tratăm pe ceilalţi cu bunătatea pe care am vrea să o primim, pentru a crea astfel un câmp energetic pozitiv care să influenteze benefic cursul evenimentelor. În acest mod, ne asigurăm că suntem pregătiţi ca şi umanitate pentru orice evenimente care ar putea să apară. Dacă nimic negativ nu se va întâmpla, atunci vom fi şi mai bucuroşi că am scăpat de obiceiurile noastre rele care nu aduceau nimic bun.

Pământul s-a oprit

O anomalie majoră a mişcării de rotaţie a Pământului pune pe jar cercetătorii.

15 februarie 2006 – De patru săptămani Pământul se roteşte fără a mai avea excentricitatea binecunoscută de specialişti sub numele de Mişcarea Chandler. Oare planeta a ajuns la o răscruce în destinul său? De ce survine această oprire neanunţată a mişcării Chandler, care a fost constantă şi predictibilă timp de peste 100 de ani?

După cum se ştie, mişcarea Chandler este generată de atracţia diferenţială exercitată de Lună şi Soare asupra structurii neomogene a planetei. Această atracţie apare datorită faptului că orbitele acestor corpuri cereşti sunt în planuri diferite, având anumite unghiuri faţă de planul ecuatorial planetar. Astfel, Soarele şi Luna apar alternativ deasupra şi apoi sub planul ecuatorial. Din această cauză, o parte a planetei este forţată să se rotească puţin mai repede sau mai încet faţă de cealată parte, în funcţie de poziţiile Soarelui şi a Lunii, generând o mişcare de balans rotativ.

Mişcarea Chandler are o periodicitate de 7 ani în care s-au observat două extreme (un minim şi un maxim) la distanţă de 3,5 ani. Începând din octombrie 2005, planeta intra în faza de minim a mişcării Chandler ce trebuia să dureze 14 luni, acoperind întregul an 2006 şi puţin din 2007.

Însă din luna noiembrie 2005, punctul de referinţă al măsurării mişcării Chandler a început să descrie o traiectorie circulară din ce în ce mai strânsă, astfel încât pe 8 ianuarie 2006 a încetat în mod real orice schimbare a coordonatelor x şi y folosite pentru a determina modificarea zilnică a locaţiei axei de rotaţie a planetei.
În imaginea alăturată, se poate observa cum cele două grafice, reprezentând variaţia coordonatelor x şi y ale acestei locaţii, arată că această mişcare de balans s-a oprit.

Consultând arhivele ce conţin valorile măsurate ale acestei mişcări de-a lungul anilor, s-a constatat că aceasta este prima dată în istoria cunoscută a planetei când balansul axei de rotaţie a Pământului a încetat. Această anomalie durează deja de o lună şi continuă să sfideze legile pe care le-a respectat în ultimii 100 de ani. Planeta a ajuns într-un punct crucial în existenţa sa.

Este clar însă că această “pauză” nu va putea dura la nesfârşit. Realităţile cosmice şi geofizice ne fac să credem că acum se naşte o nouă mişcare Chandler, guvernată de alte legi şi probabil având alte caracteristici. Un ciclu cu totul nou.

Oprirea curentă este rezultatul clar al unor noi vectori care contracarează forţele cunoscute ale Lunii şi Soarelui, cel putin la nivelul local al acestei planete. Şi din moment ce mişcările orbitale nu s-au schimbat, nu ne rămâne decât să “suspectăm” că Pământul este cel care s-a schimbat. Ce reprezintă această schimbare?

Ar putea fi două cauze. Sau chiar mai multe. Una dintre acestea se află în Oceanul Indian. Ca urmare a imensei rupturi din zona Sumatra apărută la sfârşitul lunii decembrie 2004 (odată cu celebrul Tsunami) au existat sute de cutremure cu magnitudine peste 6 grade Richter în acea zonă, într-un interval de numai câteva săptămâni. Plăcile tectonice concurente au rupt echilibrul fragil în care se aflau. Este clar că poziţia locală a acestora s-a modificat, ducând la apariţia unor noi vectori generaţi de mişcarea de rotaţie a Pământului, afectând în acest fel balansul Chandler.

O altă posibilă cauză este inversarea polilor magnetici ai Pământului. Polul Nord magnetic se apropie de punctul de nord al axei de rotaţie cu o viteză de 40 km pe an, conform unor măsurători de ultimă oră realizare de specialiştii canadieni. Această tendinţă a început încă din 1930, viteza crescând progresiv. Ne putem aştepta deci ca această viteză să crească în continuare.

Probabil că aceşti doi factori au un cuvânt de spus în oprirea mişcării Chandler, însă poate mai există şi alţii.

Situaţia prezentă este alarmantă, pentru că nu ştim la ce ne putem aştepta. Se poate presupune că urmează o nouă fază în această “piesă de teatru” pe care ne-o prezintă planeta. Probabil că va începe o nouă mişcare Chandler care va tinde să se stabilizeze. Nu ştim însă cât timp va dura această fază intermediară, şi nici ce implicaţii va avea asupra noastră.

În orice caz, putem avea în faţa noastră evidenţa profeţiei celebrului Edgar Cayce despre inversarea polilor. În anii 1930, el a afirmat că va avea loc o inversare a polilor şi un nou ciclu va începe odată cu intrarea în noul mileniu, ce poate culmina cu evenimente catastrofice pe întreaga planetă.

Se pare că ne aflăm chiar în “miezul” profeţiei, în plină desfăşurare a ei. Pentru că această oprire a mişcării Chandler nu are cum să fie definitivă, urmează deci să apară o încercare a planetei de a-şi regăsi balansul pierdut momentan. Probabil că perioada care vine se va întinde pe mai mulţi ani. Stabilizarea balansului planetar va fi însă precedată de încercări mai mult sau mai puţin “disperate” cauzate de acumularea tensiunilor interne în structura planetei. Eliberarea acestor tensiuni şi canalizarea lor spre refacerea mişcării Chandler este posibil să se facă violent.

Specialiştii care au cercetat arhivele valorilor balansului planetar au constatat că Pământul a avut o manifestare din ce în ce mai zbuciumată (din acest punct de vedere) la fiecare trecere a graficului de balans prin zona Groenlandei – Atlanticul de Nord. Cei care susţin profeţiile lui Edgar Cayce au un argument în plus acum, că s-a descoperit această zonă specială care “alimentează” balansul cu o instabilitate din ce în ce mai mare, ajungându-se în acest moment la o ieşire completă din ritmul binecunoscut de 100 de ani încoace.

Ce înseamnă toate acestea?

Mai mulţi clarvăzători afirmă că toate aceste schimbări abrupte care au apărut în ultima vreme sunt dovada clară că Pământul se schimbă. Caracteristicile mişcării de balans, aşa cum au fost ele cunoscute până acum, au început deja să se schimbe. Toate energiile care s-au adunat până acum în tensiunile interne planetare, încep să se manifeste vizibil. Consecinţele acestor schimbări vor apare în cateva luni. Dacă vor fi dezastruoase sau nu, încă nu se poate spune.

Datorită faptului că articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri şi apoi preluate de alte reviste şi site-uri, fără a specifica originea lor, vă informăm că adresa acestui articol este http://aim.pro.tc/?a=175 şi este publicat la Active Information Media.

Ce putem face?

Dacă privim lucrurile strict din punct de vedere materialist, s-ar putea spune că nu ne rămâne decât să aşteptăm. Nu sunt de acord. Putem face ceva, acţionând pentru ca aceste schimbări iminente să se facă gradual, fără violenţă.

Putem determina viitorul

Una dintre cele mai mari temeri ale oamenilor este teama de viitor. Mai ales când acesta poate fi nefavorabil, cum este în cazul acesta. Există însă o descoperire uluitoare, prea puţin mediatizată, şi care ne poate face responsabili pentru viitorul noastru. Pentru ca îl putem schimba.

Apollo 13 a intrat în istorie ca misiunea cea mai dificilă a NASA. Celebra fraza “Houston, avem o problemă”, rostită de cosmonauţii din staţie, a rămas în istorie. Pierderea controlului asupra modulului punea în pericol succesul misiunii şi exista riscul ca acesta să aterizeze pe sol, făcându-se praf şi omorând pe cei trei cosmonauţi.

Salvarea a venit prin rugăciune. Milioane de oameni şi-au îndreptat ochii către Dumnezeu şi s-au rugat (în tăcere sau cu voce tare) cu speranţa că cei trei astronauţi se vor întoarce teferi acasă. Chiar Senatul S.U.A. a adoptat o rezoluţie în privinţa rugăciunii. Întreaga planetă s-a rugat. Rezultatul a fost cel scontat, Apollo 13 reuşind să amerizeze în oceanul Pacific, iar cei trei americani au fost astfel salvaţi. Nimic în afara rugăciunii nu poate explica schimbarea de traiectorie a modulului american.

Similar, preconizatele evenimente generate de re-balansarea planetei pot să nu fie în mod necesar violente. Puterea rugăciunii sincronizate a milioane de oameni, a întregii planete, poate determina o manifestare graduală, liniştită a acestei noi echilibrări. Stă în puterea noastră. Noi suntem singurii responsabili de viitorul pe care-l vom trăi. Suntem pregătiţi?